Am stat zilele acestea și m-am gândit, ce poate fi mai greu de obținut: o medalie cu echipa, așa cum au făcut fetele la gimnastică, sau o medalie la individual? Încredere doar în tine și în capacitatea ta de luptă sau și în colega ta, a cărei evoluție te poate trage în jos, sau te poate propulsa pe cea mai înaltă treaptă? Să pășești pe podium cu capul sus și să ai puterea să ieși la fel de senină, după ce tu ai dat totul, dar cea de lângă tine nu a prins o zi la fel de bună… Să ai puterea să-i întinzi mâna, să o încurajezi și, mai ales, să o privești onest în ochii și să-i spui că nu-i porți pică și că data viitoare rolurile se pot inversa.
Nu știu dacă aș putea fi o sportivă de echipă, pentru că îmi place să mă bazez numai pe mine, să-mi urmez strategia pe care am pregătit-o, să știu că la orice greșeală pe care o fac, consecința o suport doar eu. Să nu fie, în plus, și presiunea că de evoluția mea pot depinde performanțele celorlalte. Orice greșeală pe care o fac să mi-o pot reproșa doar mie. Le admir însă pe fetele de la gimnastică pentru că au știut să fie o echipă, pentru felul în care s-au încurajat și s-au susținut tot timpul și, mai ales, pentru bucuria trăită multiplicat. Pentru o clipă mi-am dorit să fiu în locul lor, să văd podiumul prin ochii unei echipe. Câștigătoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER